“Universul”. Domnul Cheramidoglu ne povestește „Cu taxiul, la Constanţa”

0
102
Pentru astăzi însă, domnul Cheramidoglu ne povestește despre vremurile trecute ale acestora în…
Cu taxiul, la Constanţa
Nu ştim cu siguranţă data apariţiei primului automobil la Constanţa, dar din documentele care se păstrează aflăm că după primul război mondial erau destule automobile, camionete şi taximetre. Aşa se explică faptul că imediat ce apărea legea persoanelor juridice (la 6 februarie 1924), ce preciza condiţiile ce trebuiau îndeplinite de o organizaţie pentru a obţine calitatea de persoană juridică, posesorii de automobile si şoferii din oraşul Constanţa au şi trecut la organizarea lor. Astfel, la data de 11 februarie 1924, un număr de 44 proprietari de automobile şi camionete, dar şi şoferi, s-au întrunit în sala “Arena Grand” din Constanţa şi au pus bazele unui “sindicat automobilist”, procedănd şi la alegerea conducătorilor săi.
Aceştia erau: Constantin Dumitrescu, Ionel Gheorghiu, Albert Torok, Gogu Rigani, Ion Cişmigiu şi Jean Ionescu. Iniţial sediul sindicatului era în str. Tache Ionescu (azi Sarmisegetuza) nr. 18, dar a fost mutat în toamna aceluiaşi an pe str. Eroilor nr. 19. La 16 mai 1924 secţia a II-a a Tribunalului Constanţa recunoştea calitatea de persoană juridică “Sindicatului profesional automobilist din Constanţa”.
Revenind la taxiurile Constanţei din vremurile apuse, ne oprim la un articol apărut in mai 1941 în ziarul “Universul”, ce nu pare a fi totuşi atât de vechi:
“Încă de acum doi ani, autorităţile constanţene au studiat chestiunea introducerii aparatelor de taxat la automobilele de piaţă. Aceasta, datorită faptului că şoferii constănţeni n-au înţeles niciodată şi mult mai puţin astăzi, să respecte tarifele în vigoare, încasând costul unei curse “după călător”. Dacă un pasager nu ştie boabă românească şi din aceştia se perindă foarte mulţi prin Constanţa, şoferul îl încasează de patru şi chiar cinci ori preţul prevăzut de tarif. În ce priveşte cursele în oraş, pentru localnici şoferii au oarecare “îngăduinţă”, încasând preţul îndoit. (…) Problema s-ar putea rezolva prin introducerea aparatelor de taxat, prevăzându-se drept taxă fixă 20 lei şi nu 14 lei cum este la Bucureşti, unde şoferii au mai mult de lucru, iar clienţii sunt mult mai numeroşi”.
În urma acestei sesizări şi la ordinul ministerului, o comisie formată din ajutorul de primar D.Voicu şi comisarul Dumitru Predescu şeful biroului de circulaţie, precum şi din reprezentanţii proprietarilor de camioane, taximetre şi trăsuri din oraş, a efectuat mai multe curse de probă în oraş, cu taxiul nr 561. Se fixau astfel următoarele preţuri “la automobilele de piaţă” în municipiul Costanţa:
Cursa în oraş, 50 lei; de la gară în oraş şi invers, 60 lei; la aeroportul civil ( zona C.E.T. de azi), 250 lei; în Piaţa Chiliei, 80 lei; la Abator, 140 lei. Preţurile erau mai mari pantru Mamaia: dus si întors cu o oră aşteptare, costa 350 lei, iar dusul până la hotelul Rex era 300 de lei.
Mărirea generală a preţurilor, odată cu începerea războiului, greutăţile în aprovizionarea cu cauciucuri din aceleaşi motive militare, ca şi creşterea preţului la benzină (de la 10 lei în 1941 la 20 lei litrul, în anul următor), au făcut însă ca preţurile amintite mai sus să crească, viaţa taximetriştilor constănţeni fiind destul de grea la acea dată. Despre aparatele de taxat nu se mai vorbea, altele fiind atunci priorităţile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here