Cordonul litoral dintre mare si lacul Siutghiol era folosit, înaintea Marelui Război și chiar și după acesta, pentru pășunat de către țărani turco-tătari, pentru tranzitul țăranilor lipoveni sau români și căruțele acestora încărcate cu produse destinate piețelor din oraș, iar plaja începuse deja să atragă atenția protipendadei capitalei încă din perioada antebelică.
Chiar Regina Maria a românilor, îndrăgostită iremediabil de ținuturile țării sale de adopție, descrie această zonă atât în „Țara pe care o iubesc. Memorii din Exil” din perioada retragerii la Iași în 1917, în „Casele mele de vis” precum și în alte scrieri: „Atât de lungă este plaja din Mamaia încât niciodată nu am ajuns la capătul ei; de-a lungul ei se întinde o cărare argintie parcă fără de sfârșit.”
În acest cadru natural, la începutul anilor 20 ai secolului trecut, orașul Constanța dona o suprafață de 34.968 de metri pătrați celei de-a doua familii regale a României, in vederea edificării primei reședințe de vară la malul Mării Negre.
„O altă piatră prețioasă neșlefuită, o comoară ce s-ar putea transforma într-un punct de reper cultural – artistic – istoric real și o grădină botanică în plin centrul stațiunii care să mai aline din hidoșenia „dezvoltării” ulimilor 20 de ani.”
mai mult la facebook.com/TomisConstantiana/
