Doina Pauleanu, directorul Muzeului de Artă Constanța a murit în noaptea de 22 spre 23 decembrie în Spitalul de Boli Infecțioase unde era internată în urma îmbolnăvirii cu COVID -19.
Doina Păuleanu, în vârstă de 72 de ani, era doctor în istoria artei și director al Muzeului de Artă din 1990 și autoare a mai multor cărți din acest domeniu. Acum, aștepta să iasă de sub tipar ultimul său volum. Se pregătea de pensionare și își dorea ca până atunci, să se materializeze una dintre cele mai mari dorințe ale sale: dezvelirea oficială a bustului Reginei Maria, amplasat deja în fața Muzeului de Artă.
În ultima vreme a refuzat interviurile solicitate, pe motiv că este răcită, dar s-a dovedit că de fapt contactase noul coronavirus. Starea sa de sănătate s-a agravat și a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase, unde a fost și intubată.
Cetățean de onoare al județului Constanța, Doina Păuleanu a publicat numeroase cărți, volume de artă, lucrări de istorie a artei, de management cultural sau antropologie urbană. Pentru toate realizările sale a fost recompensată de-alungul timpului, cu numeroase premii precum Premiul Academiei Române “George Oprescu” în domeniul istoriei artei pentru lucrarea “Constanța: 1878 – 1928. Spectacolul modernității târzii”.
Doina Păuleanu, una dintre figurile marcante ale Constanței, a pierdut lupta cu COVID-19
mai mult la /focuspress.ro/