3.4 C
Constanța

Populație : 263.707 👥

marți, 3 decembrie 2024
3.4 C
Constanța

Tόμις 🌊 Tomis 🌊 Κωνστάντζα 🌊 Konstandza 🌊 Custantsa 🌊 كو ستنجه 🌊 Köstendje 🌊 Кюстенджа

ConstanţaVeche.ro : Pescarii turci şi calcanul de la Constanţa. „Calcan rasol cu sos de capere”, specialitatea din anii 1930

Must read

În primăvara anului 1933 corespondentul ziarului „Dimineaţa” scria despre începerea pescuitului la calcan, apreciind că nisetrul, morunul şi calcanul din apele noastre „sunt incomparabile şi ca abundenţă şi mai ales calitativ, faţă de aceleaşi specii pescuite în alte părţi”. Trecând apoi la subiectul ştirii, ziarul nota:
„Primăvara se pescuieşte la noi calcanul, care lipseşte aproape cu desăvârşire în apele turceşti şi greceşti, ceea ce are ca urmare faptul că, în fiecare sfârşit de iarnă, sosesc de la Istambul legiuni întregi de pescari turci, ca să vâneze acest peşte. Ei vin pe calea apei, în barcaze mari, care navigă sub puterea vântului. Ei vin în grupuri de câte 5-10 barcaze, o adevărată escadră minusculă. Primele grupuri de calcangii au sosit ieri la Constanţa şi în credinţa poporului, se spune că – întocmai ca şi cocorii – aceşti pescari, al căror instinct meteorologic ar fi foarte dezvoltat, sunt adevăraţi vestitori ai primăverii. Produsul pescuitului lor, calcangii îl exportă la Constantinopol, pe piaţa căruia calcanul este bine plătit”.

 Vom prezenta în continuuare o asemenea reţetă de Calcan rasol cu sos de capere, aşa cum o publicase ziarul „Universul” în anul 1936, sub semnătura „Anda”:

„Se alege un calcan foarte proaspăt, de mărime potrivită; după ce s-a spălat în mai multe ape, se curăţă cu băgare de seamă şi se fierbe, de preferinţă întreg, într-o cratiţă de peşte specială; dacă o gospodină duce lipsa acestui vas de bucătărie, calcanul se poate împărţi în bucăţi de mărime egală care se fierb în orice cratiţă mai încăpătoare. Lichidul în care se fierbe peştele se prepară în modul următor: se pune apă şi vin în părţi egale; vinul poate fi înlocuit şi cu un pahar de oţet de vin. Lichidul trebuie să fie în cantitate suficientă ca să acopere peştele pe deaîntregul în momentul când se pune la fiert; se adaugă apoi în apă sare, piper, pătunjel verde, cimbru, două foi de dafin, o cuişoară, doi morcovi tăiaţi în lung şi o ceapă mare tăiată în felii. Lichidul astfel preparat se lasă să fiarbă trei sferturi de oră înainte de a se pune peştele pe foc. Calcanul se aşează în fiertură cu partea neagră în jos; burta, de culoare albicioasă şi frecată dinainte cu lămâie, rămânând în sus. Calcanul trebuie să fiarbă liniştit timp de o oră. Este bine ca peştele să fie supravegheat din când în când, ca să nu se producă crăpături în el. Când calcanul este fiert gata, se trage de la foc, lăsându-l însă în zeama lui până se dă la masă. Peştele se aşează pe o farfurie de servit caldă şi se garniseşte cu cartofi noi, fierţi în apă, deosebit. Sosul de capere se serveşte în sosieră împreună cu calcanul.”

Citește mai mult:  /constantaveche.ro/pescarii-turci-si-calcanul-de-la-constanta-calcan-rasol-cu-sos-de-capere-specialitatea-din-anii-1930/

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la Constanța | mapamond.media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura